Cum te-ai inteles cu coechipiera ta, Cornelia Rednic, la “Academia lui Horia”?

Cu Cornelia pot spune ca am format o echipa redutabila si am colaborat in cele mai bune conditii. Seriozitatea, modul in care am privit inca de la inceput aceasta competitie, atentia la detalii, buna organizare si evaluarea corecta a adversarilor au fost atuurile noastre. La toate acestea se adauga faptul ca partenera mea de la Academie este nu numai o mare artista, ci si o foarte buna gospodina! Au existat, desigur, si momente mai dificile, cand maestrul Virlan punea presiune asupra concurentilor si se anunta timpul ramas pana la terminarea probei. Si eu, si Cornelia, intram putin in panica. In rest, cred ca ne-am descurcat foarte bine ca echipa.

 

Cum a fost sa va aflati, tu si Cornelia, in tabere opuse, in finala?

In finala nu am perceput nicio diferenta semnificativa. Dimpotriva, cu toate ca eram intr-o competitie, am simtit o sustinere din partea Corneliei. La proba a doua, ea a fost cea care m-a atentionat intr-un moment important, eu fiind prins cu altceva. Si pentru asta, nu pot decat sa-i multumesc inca o data.

 

Cum ti s-au parut probele, in general?
Pe toata durata competitiei, au fost atat probe usoare, cat si unele mai complexe. Cel mai bine m-am descurcat la proba de gatit dupa reteta, dar nici la celelate nu pot sa zic ca a fost rau. Cea mai grea proba mi s-a parut cea a gustului, unde trebuia sa fii cat mai precis. In finala, concurand cu atatea doamne pricepute, am avut ceva emotii, recunosc. Dar am incercat sa ma concentrez si m-am straduit sa fiu mai bun. Pot spune ca am fost optimist de la inceput, am avut incredere in mine.

 

Cum ai descrie intreaga experienta de la “Academia lui Horia”?

Pentru mine a fost o experienta deosebita. Am avut multe de invatat de la Horia si m-am bucurat sa intalnesc vedete pe care altfel le-as fi cunoscut doar din mass-media. Mi-a placut mult! Ii felicit pe toti cei care au participat la aceasta competitie, indiferent de cat de departe au ajuns.
Cu Horia cum te-ai inteles?
Pe langa faptul ca este un mare maestru, e in primul rand un om deosebit. Maestrului Horia Virlan nu pot decat sa-i multumesc pentru sansa pe care mi-a acordat-o. Asa am avut prilejul sa fiu in aceasta competitie! Doresc pe aceasta cale sa-i transmit cele mai sincere urari de bine si, pentru ca suntem in prag de sarbatori, Sarbatori Fericite alaturi de cei dragi!

 

Cum te simti acum, ca ai castigat marele premiu? Planuri cu cei 10.000 de euro?

Acum, la final de concurs, ma simt mult mai increzator in fortele proprii. Sunt fericit! Cu acesti bani, sper sa am posibilitatea de a invata si de a oferi, la randul meu, cateva locuri de munca in domeniu. Asta pentru ca imi doresc sa deschid la Cluj-Napoca un restaurant traditional cu specific vanatoresc. Incet-incet, sper sa reusesc!