Participarea la Academie a fost o exprienţă minunată! Am cunoscut oameni deosebiţi, am învăţat reţete şi mici trucuri culinare pentru a da un aspect cât mai “şic” mâncării.

În ceea ce priveşte colaborarea cu Constantin, nu cred că ar fi putut exista cineva mai potrivit. Ne-am împărţit “frăţeşte” toate sarcinile încă de la prima probă. Ne-am înţeles şi completat foarte bine, dar eu nu pot acţiona rapid sub presiune, aşa că la proba de creativitate am dat-o în bară cu reţeta aleasă, şi acestui fapt s-a datorat punctajul mai mic.

Cred că  ne-am descurcat destul de bine la toate probele, dar am fost sabotaţi de Echipa Portocalie, care se temea de noi şi ne-a dat note foarte mici la proba reţetei.

Întâlnirea cu domnul Vîrlan a fost “cireaşa de pe tort” a exprienţei mele.  Este exact aşa cum mi-am imaginat: drăguţ, carismatic şi plin de viaţă! Nu în fiecare zi îţi întâlneşti idolul şi stai o zi întreagă în preajma acestuia.

Nu pot spune că am avut momente dificile, totul a decurs normal, am avut la dispoziţie tot ce ne era necesar pentru a reuşi. Îmi pare rău că nu am putut merge în semifinală şi regret că exprienţa mea s-a încheiat atât de repede, pentru că mai aveam de învăţat, dar şi atât, şi a fost minunat!