Câştigătoarea acestui sezon, Izabela Neacşu, în vârstă de 24 de ani, l-a cucerit pe maestrul bucătar, prin talent, entuziasm şi seriozitate.

În finală, emoţiile de la început au revenit, înmulţite! E incredibil că am ajuns până aici şi am vrut să demonstrez că nu a fost nimic întâmplător! Deşi nu am cunoştinţe depline în domeniul gastronomic, dragostea şi pasiunea mea pentru gătit sunt nelimitate. Nu ştiu cât de mult s-a văzut lucrul acesta, dar am încercat să-l transpun în preparatele pe care le-am realizat”, spune Izabela.

Prima probă m-a plasat pe locul 2, şi asta pentru că nu l-am ascultat pe Dan, care îmi tot spunea ediţiile trecute să nu-mi mai fie teamă de temperaturi ridicate când vine vorba de gătit carnea. Şi astfel, iepurele meu a rămas crud, ceea ce a cântărit destul, chiar dacă restul preparatului a fost destul de reuşit.

La a doua probă, maestrul a întins o capcană, însă Izabela a reuşit să obţină un preparat aproape perfect.

Proba a doua mi-a adus punctajul cel mai mare şi o bucurie pe măsură! Am aşteptat mult timp să gătesc un desert, căci pot spune că acesta este punctul meu forte. Aş fi putut să obţin punctajul maxim dacă nu m-aş fi lăsat încurcată de Horia, care m-a întrebat de ce folosesc toate nucile pentru două porţii de desert. Cantitatea mea de cremă era însă una suficient de mare pentru a le folosi pe toate, astfel că, după ce am renunţat la jumătate, ca să nu-l supăr pe maestru, m-am ales cu o cremă mai moale decât aş fi avut nevoie. Iar aceasta a curs de pe tortuleţele mele, care nu au mai fost perfecte, aşa cum mi-aş fi dorit”, povesteşte câştigătoarea.

A treia proba a decurs fără mari surprize pentru Izabela. “Ultima probă, cea a masterpiece-ului, a decurs în linişte, căci ştiam paşii ce trebuie urmaţi. Însă nu am reuşit să-l mulţumesc pe deplin pe Horia, care nu se lasă impresionat foarte uşor. Cred însă că i-am transmis entuziasmul meu, iar dorinţa de a câştiga m-a adus în pozitia de finalistă. Pentru acest premiu am muncit, am sperat şi mi-am folosit toate cunoştintele culinare! Însă am fost ajutată foarte mult pe parcursul concursului şi de Dan Bordeianu, care a fost un adversar de temut în finală.